For the record, aleatoriu

Daca iti cumperi chestii la reduceri, nu o sa mai poti in veci sa le platesti intregi, o sa ti se para ca nimic nu merita atatia bani. So fuck off new collections.
A fost bine cu fetele. Foarte bine. Si s-au descoperit iubiri de rochii. Si a fost minunat sarbatorindu-l pe Mitzy. Si s-a gatit papa bun. Si am castigat sau nu..la rentz :D. Si toata lumea s-a simtit asa cum trebuie.
Apoi numai unii dintre noi s-au mai simtit cum trebuie. Altii s-au simtit cum meritau. Si s-au deschis chakre. Poate uneori mai trebuie sa dai si sanse ca sa-ti simti bucuria. Chiar merita, you have nothing to lose.
Si unii oameni fac urmasi. Unii in cadrul legal si cu planuri. Altii nu. Altii nici macar nu stiu ca au. Altii nu se bucura. Si uneori altii ar vrea.
Cred ca moartea vazuta prin ochii unui copil va face sa nu mai straluceasca niciodata acea privire.
Si mai cred ca pot sa mor si sa renasc de cate ori trebuie. Adica pe bucati, bineinteles. De cate ori mai moare un neuron, de atatea ori se mai naste o idee, geniala in simplitate.
Era sa zic ca mi-e dor de mine, dar tocmai ce-am avut o intalnire azinoapte si am stat la un delir cateva ore. I-am mai tinut si pe altii din bucurii ca a fost primul si singurul lucru la care m-am putut gandi de atunci incoa'.
Timpul nu se poate da inapoi, stiu. Nici nu vreau. Doar ca mi-as dori sa am reteta pentru a merge inainte, cu toate aceste intalniri cu mine imi vine sa ma opresc din drum.
A nins asa frumos, dar tot nu am apucat sa fac ingerasi. In schimb mi-am cumparat o rochie. In fiecare seara imi pregatesc haine frumoase si tinute adecvate pentru a doua zi. In fiecare dimineata plec spre job tarziu, in blugi si bocanci.
Nu, nu, nu-mi pare rau. A fost tare bine zilele astea. Pana la urma, doar se limpezesc niste ape, nu trebuie neaparat sa se intunece ganduri.
Voi face ceva in sensul asta. Adica ala. Adica nu o sa mai stau sa astept sa se termine ceva intr-un fel sau altul, ci voi face eu ceva sa inceapa. Mai ca ma mir si eu de mine.
Si mi-e drag ca a iesit soarele. Sunt sigura ca arata mult mai bine peisajul in varf de munte, la bronzat cu ochelarii mari de soare si chicotind la vederea zapezii rascolite de atata tavalit. Dar nu ma plang nici de priveslistea din fata ochilor mei. Important e sa zburde imaginatia.
Abia astept concertul air. Si acasa, multe zile de cautat diagnostice fara nume. Macar le vad pe fete. Si incep ceva.
Me is lucky.

Aoleu

Vin fetele. Incarcate negativ. Sper ca ocazia pe care o sarbatorim si mood-ul meu cu greu cladit sa spulbere orice tensiune. Intre mine si orice altceva, i mean. Ca nu vreau sa ma intereseze nimic din restul lucrurilor care nu se integreaza la lucruri bune. Atata timp cat vin sa se asorteze cu feng shui-ul meu, orice intamplare e welcomed. Restul nu exista.Uuuuuuuuiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii :-)

Mi-e frica, mi-e frica.

Nu inteleg "fututul" pe blog. Prin constructii de posturi si/sau commenturi in scopul de a peria/baga in seama/face complimente.... Obtii ce? Canti la orgoliul cuiva ca sa ce? Ceva ce nu ai putea face-to-face cu sinceritate? Creca vei obtine fix acelasi lucru, un futut, pe care l-ai fi obtinut mult mai usor si fara pierdere de timp si neuroni intr-un timp T mult mai scurt. Si nu, nu cred ca asta e poezia. Nicidecum povestea. Doar frica.
*Disclaimer*
Orice asemanare cu personajele la care as fi observat pentru prima oara aceste jocuribleah este pur si simplu intamplatoare, acesta nefiind un post de mui, ci unul de uimire ca se repeta si pe la alte stafii. E un trend sau ceva?!??

It

Frigul inzapezit miroase a pepene rosu.

Snow is falling all around us

Deeeci,
:
Toata lumea face kinderi. Bai, deci pe bune, muuulti. A, si se si marita/insoara. Si se pare ca am asa, un lipici d'ala de proasta calitate, ca toata lumea care face aceste "lucruri" tine sa ma anunte pe mine prima. Nu, nu ma intereseaza. De ce trebuie sa ma prefac eu ca ma bucur asa, din suflet, pentru ei?? Adica, as putea sa le inchid telefonul in nas sau sa le intorc spatele. Dar exista aceste politeturi care nu ma lasa, ca m-as simti naspa. Ceea ce-mi aminteste de drumul cu trenul intr-o amazing race sezonul 1, si de care politete e politetea a buna. Care am uitat care e aia buna, dar stiu ca politetea gresita e daca lasi o baba sa stea pe locul tau in tren, chiar daca doar pana la prima statie. Si sa nici nu intrebi. Deci nu sunt io aia gresita care ar trebui sa ma simt prost gandindu-ma ce nefericita oi fi ajuns incat sa mi se para gestul de-a lasa o baba sa stea jos pe locul tau deplasat si lipsit de politete. Fata de mine, evident.
Ea nu vroia sa faca vreodata un copil. De fapt, nici macar nu-i trecuse prin cap. Si l-a cunoscut pe el. Si si-a dorit din tot sufletul sa-i faca un copil ca sa-l faca fericit. Ca el vroia. Dar nu a fost suficient de buna pentru rol. Si el tot nu are, da' ar vrea. Dar acum pana si ea a plecat.
Muzica si hainele. Anii 80? '90? Cred ca au fost fericit combinate. In seara aia, ca a fost doar una. Si acu'. Doar ca lipsesc hainele.
Mai vreau, mi-a placut. Propun sa facem toate serile de acasa tematice. Si poate pana la urma o sa punem noi muzica.
Ma duc afara sa ma tavalesc in zapada. Sa fac niste bulgari si sa alerg putin. Sa ma bucur de ninsoare si de liniste. Vezi, stiam eu ca fericirea e gratuita. Doar ca nu e pentru toti tristii. Se construieste, nu se cauta. Fie si daca doar in vis. Ca mine, acum :)

De dupa si inainte de

Evident ca tot fara vreun sens, ca doar nu se schimba lupul cu anul. Nu e nici de sfarsit, nici de inceput asta, ca m-am gandit io asa intr-o seara mai trista ca de cand am inceput sa-mi las frustrarile pe interwebs-ul cel larg si primitor, asta ar cam fi cel mai fara de nimic revel. Nici tu concluzii ca de vreun sfarsit matur, nici tu rezolutii de inceput. Deci blank.
Chiar si la 12, cand toooata lumea, ce se mai pupau si bucurau de artificii. Blank. De fapt, feeric blank. Il ascultam, ca prin ceata, pe un nefericit, singur ca si mine, care evident se cuibarise prin preajma mea...Dupa un foarte inteligent calcul facut la buzunarul fiecaruia, a debitat ca oaaau, ce spectacol domne, referindu-se evident la basitele alea de trei artificii care fasaiau deasupra testelor nostre. Ce spectacol poti sa faci cu doar 3000 de euro...Mi-a fost foarte dificil sa-i explic pe scurt ca nu a costat decat 1000 de euro, dupa calculele lui, ca e naspa si nu-i nimic misto acolo. Am zis si eu aha! dupa care m-am intors si am intrat.
Deci n-a fost atat de naspa perioada asta, asa cum as fi banuit-o initial dupa semne. Doar scurte abateri de la niste zile line foarte pline de nimic.
Acum, ca m-am intors, e si mai bine. Am rezolvat problema cu prietenul Jack, problema neterminata de la revelion. Avem filme si feerie. Si suc si bucurii. La multi ani!
Si io de cand sunt oficial inceata, nu mai vreau sa ma preocup de amanunte precum stafiile intoarse. Sau de drumuri noi noroioase de la primul pas.
Aseara am vazut avatar. N-are poveste, are niste efecte mai deosebite, peisaje frumos desenate la PC, bravo lor pentru costume...un film, asa, pentru copilasi mai saraci cu intelectul. Si totusi, culmea, nu pot sa spun ca mi-a displacut. Mi-a lasat o impresie asa, de i wish i was, i wish it were...a,da si pe undeva m-a strans gandul cum ca e o fictiune plecata de la o picatura de adevar...Ma rog, n-am citit nimic despre filmul asta, habar nu am daca e sau nu asa...
Apoi am sarbatorit cu Xenu. Ziua ei, anul Nou, d'astea, ce sarbatorim noi in fiecare zi de cand ma intorsai la capitala. Si am avut revelatii discutand despre stafia ei intoarsa sa o zgandare, ca sa se asigure ca inca are locul caldut acolo, la ea. Pana la urma, niciun gest nu inseamna prea mult daca nu are si finalitate.
Mi se intoarsa si mie o stafie, probabil am invocat-o, dar inteleapta Xenu imi spusa scurt: "Nimic. Nada. Tell him to go fuck himself." Si gata, se termina cu bantuitul.
Acum, abia astept sa ajung acasa. Am vreo 3 ore sa ma pregatesc corespunzator pentru inceputul we. Ca dupa aia o sa aud toate artificiile din lume dansand in spatele ochilor mei. Si cum spuneam, YEEY!!

Despre timp si alte lucruri

Ca trece nu-i o noutate. Si nici o problema nu mai este de ceva timp incoace. E doar uneori cam incomodant ca am senzatii de trece prea repede. Evident, doar scurte senzatii, ca dupa aia uit. Sau nu ma mai intereseaza. Ca nu ma mai intereseaza cam nimic. Si de aia m-a cam mirat cand am fost atat de afectata de acele cuvinte, care au cazut asa, ca o sentinta definitiva: " that's it, girls, we are in our late 20's". Adica...ce?!?? adica scimbam prefixul psihologic? adica nu mai avem voie sa si ne simtim neadaptate?? ce, ar trebui sa ne schimbam complet valorile si doleantele pt ca? sau din cauza ca, se presupune ca vin si astea? Asa, ca un pachet promotional pe care il primesti? Cum primesti ghidul de utilizare la orice electrocasnica noua ce-ti ocupa spatiul inutil?
Nu inteleg nimic, dar m-am obisnuit cu asta si a devenit asa. De aia nu m-am mai preocupat de nimic. Nu ma intereseaza. Blankul ala pe care am invatat sa mi-l cultiv cu drag in decursul timpului a ajuns la gradul de arta. Si iata cum arta m-a adus in progul unei usoare isterii paranoice bolnavicios deprimante. Nu am putut sa iau nicio decizie. Sa raman? Sa ma intorc? Whatever...Sa ma duc acolo? Sau dincolo? Sa ma tund? Sau nu? Sa mananc? Sau sa beau? Sa plec, salut, sun, beau cafea, ies in oras, dorm, citesc, zambesc, raspund, fac analize, asum problema, gandesc la ce e important, fac planuri, iau rezolutii de inceput, fac ceva?? Mda, WHATEVER...as a state of mind and spirit. Mi se rupism.
Altele lucruri ce au nuantat perioada au fost scurte momente de luciditate feerica. Pe care le-am pierdut repede si rasunator. Nimic nu ma poate face sa ma uit inapoi si sa vad lucrurile in ansamblu pentru a putea privi cu incredere intr-un viitor mai bun, pentru care sa fac un plan si sa iau rezolutii. Ca doar na, toata lumea. Si nu ca ar fi ceva rau. Sau nu ca ar fi ceva cu adevarat gresit inapoi si sper ca nici inainte sa nu. Doar ca in aceste lungi momente nu ma intereseaza. Pare ca un vis prost din care imi amintesc fragmente si ma frustreaza ca nu pot sa-mi amintesc tot.
Tot ce stiu e ca o sa fie bine pentru ca asa trebuie. Poate o sa gasesc vreo pietricica magica ce va putea lua deciziile in locul meu ( am incercat cu o moneda gasita pe un drum, dar se pare ca nu cade cum imi convine si deci nu e convingatoare).
Atata tot. As vrea ca la un moment dat, daca va mai conta, sa ma consoleze faptul ca am uitat tot si nu doar selectiv.

Duce-m-as sau nu

De ceva timp ma tot bat ganduri de duca. De duca de tot adica :) Dupa ce am depasit faza cu diagnosticarea cancerului pe interwebs, m-am calculat intr-o valiza. N-ar fi mare lucru. Macar as beneficia de soare, ca doar m-as duce in loc fara de intristare si frig. Adica cu soare mult. 20+ C all year long. Brazilia? Nu suna rau..

Adica nu am chef sa fie si asta ( si nu e!!) un post considerat depresiv. Chiar ma simt bine these days. Fara ambitii, pe canapea. I love it. Atata timp cat ne-am diagnosticat cat se poate de oficial nu mai putem face mistouri pe tema asta. Cand ti se da si tratament pentru asta si nu te mai poti medicamenta singur, chiar avem o problema. Anul asta vom avea o petrecere de Craciun pe aceasta tema. Suntem oficial diagnosticate cu sindromul....cu nume lung. So let's celebrate it!! Vom avea si costumatia adecvata, avem si imn...Suntem bine...

Ma cam sufoca in ultimul timp biroul asta. As vrea si eu sa-mi pot lua the day off doar pentru ca ma duc pana la Obor:)). Sincera sa fiu, eu as vrea sa-mi pot lua liber si pentru ca trebuie sa ma duc sa orice. Mi se pare extenuant orice efort de felul acesta, de mers pe jos 10 minute..Ufff, ma oboseste si gandul...Mi-e somn si lene. Ma simt ca o leguma fiarta. Iar mi-a venit rau cu cazut din picioare. De data asta la birou. Minunat.

Vreau sa o iau la fuga si sa nu ma opresc. De fapt nu la fuga, ca io nu stiu/pot sa alerg. As lua-o la pas, asa usor. Cu o tigare in mana si doua pachete in buzunar. Cu o cafea in cealalta mana si niste energizant in geanta. M-as plimba pana la capatul lumii. M-as opri doar pe o plaja insorita. Unde nu ar mai exista nimic. Nu cred ca as putea sa traiesc inconjurata de nimeni, totusi..Desi...

Mi-e somn. Si nu vreau sa ma duc acasa. De data asta ma duc pentru ca trebuie, desi nu ma obliga nimeni. Ma duc pentru ca mi-e dor de fete. Si pentru ca o sa-mi lipseasca imens de mult in perioada asta "feeeeeeeeeerica" ce urmeaza. Ma duc pentru ca nu le mai vad pana la anul si pentru ca anul asta Mosul le-a adus pietre. Ma duc pentru ca A. a luat-o oficial razna din cauza stresului. Se trateaza. In vartejuri...Ma duc...si o sa ma intorc si mai obosita...

De Mos Nicolae am plans. Infundat, sa nu ma auda musafirii. Mi-am dorit atat de tare sa primesc si eu doar o portocala...Nu.

Si pot continua multe randuri cu labareala asta letargica. Doar ca...gata, asta era si scopul, sa scriu sa ma plang pana mi se ia si de asta. I got it out of my system.

Acum trebuie sa ma adun. Ca trebuie sa ma duc acasa. Unde A trebuie sa vada in ochii mei ca nu e o nebuna, desi diagnosticata de doctori ( ce naiba mai stiu astia in ziua de azi?!??). Unde D ma asteapta si nu prea. Unde fetele sarbatoresc ca pleaca si eu sarbatoresc ca o sa-mi fie dor de ele.

Unde o sa ma intorc de Craciun sa sarbatoresc nimic.

Aproape...

M-am cam pierdut. In nebunia temporara de atunci incoace.*
Culmea. Nici eu nu imi mai permit sa merg seara trista la culcare. E un lux ce-n vremuri de criza trebuie gestionat cu atentie. Am destule riduri pe fata, nu-mi doresc riduri in suflet.
Bunatatea echivalata cu prostia..Pai eu am recunoscut, cu ajutorul lui Xenu, ca sunt proasta. Si nu am pretins niciodata ca as suferi de vreun suflet sensibil.
So, aproape sincera, aproape mincinoasa, imi spun din suflet ca eu sunt altfel si pot. Si chiar daca uneori ma ia frustrarea pe dinainte si-mi manjesc mainile cu namol, imi trece repede ca ploaia de vara. Intru curatare.
Si nu ca as uita vreodata, doar ca las buba la locul ei. Nu o mai zgandar, trebuie sa faca coaja. Si poate, cu timpul, o sa se si vindece. Desi eu si acum am semne de "buna purtare" din copilarie. Bubele mele au lasat semne fine pentru a-mi aminti.
Ma tot zbat sa-mi termin aceste scrisuri patetice..Nu-mi place deloc non-comunicarea virtuala.
Si daca tot sunt aproape perfecta**, asta este ceea ce ma face aproape imperfecta..
O poveste aproape de rescrierea clasicei formule de incheiere. Nu avem "si-a trait fericita pana la adanci batraneti" dar avem "si-a trait." Nu detinem happy end-ul hollywood-ian, dar am obtinut totusi un end. Ceea ce toata lumea stie cat e de greu. Ca orice poveste, oricat de fascinanta ar fi, poate fi distrusa de lipsa unui final bun.
Si de aceea, ma declar aproape fericita ca am un final aproape perfect la THE poveste.

*m-au ajutat niste plylist-uri sa ma regasesc, nu doar temporar :)

**pentru ca doar Xenu este PERFECTA!!! LA MULTI ANI PISI!!!!

Vecinii mei

Intr-un an de zile am reusit sa-mi cunosc max. 10 vecini. Si cand zic cunosc ma refer desigur la capacitatea de a-i recunoaste pe strada ca apartinatori ai aceluiasi imobil. Ca in blocurile astea cu sute de apartamente e groaznic de greu sa cunosti pe toata lumea. Ma intreb cum de sunt/pot unii vecini care cunosc pe toata lumea. Si stiu tot ce se intampla in bloc!
Eu nu-i cunosc nici macar pe vecinii mei de palier. Ii aud, stiu cand isi spala vasele in bucatarie, cand trag apa la wc, cand duc gunoiul..Dar habar nu am cum arata. Il cunosc doar pe micul vecin, preferatul meu de pe palier. Cel care incercand sa se bage in seama cu noi, in timp ce imparteam o calatorie cu liftul, ne-a intrebat in ce an suntem studente :)) Pai cum sa nu-l retii cu drag?!?
Apoi, e administratorul pe care-l stiu. Ca vine la usa sa ne aduca chitantele pentru intretinere si sa-si ia banii. Cand nu vine la usa, suna la interfon. Cand nu suna la interfon, pune afise in lift. E un batranel tare simpatic. Doar ca e cam surd si ma descurc greu sa-l salut cordial, dar totusi tipand.
Sunt vecinii care-o au pe Cleo. Si pe Negruta. Care (sunt) au fost comunitare si acum sunt foarte bine ingrijite. Si plimbarile joviale cu ele si cu tigarea aprinsa in lift sau pe scari, ca e drumul lung pana la etajul 10.
Mai sunt doua doamne blonde cu caini. Una are un coker negru, foarte dragut. Cam batran si cam rasfatat, dar foarte sociabil, tine sa te salute neaparat sarind pe tine si lingandu-te pe mana. La inceput am crezut ca ma iubeste pe mine mai mult, dar apoi am observat ca daca sunt mai mult de doua persoane in preajma, se pierde in prea multe saluturi si incepe sa se invarta in jurul cozii. Si cealalta doamna are un caine. O javra mica si isterica, complet derutata. Care si ea te saluta, piscandu-te de picioare. Ca are dintii atat de mici incat nu se poate numi muscatura. Si e atat de mica javra ca numai sub genunchi ajunge sa piste. Ultima oara cand ne-am intalnit in lift, am avut doua saptamani vanatai pe gamba..
Si mai sunt acum nou descoperitii, vecinii-cuplu. El, grizonat, foarte galant si atent, ea, foarte platinata si tanara. El saluta, ea nu. Ceea ce ma face sa cred ca el sta in bloc, ea e doar in vizita. Sau poate ea e vecina de bloc. Poate e cea careia i-a dat foc la masina iubitul gelos, pare genul pe care-l povesteau ceilalti vecini, si acum nu mai saluta de rusine. Ca a luat foc si jumate de parcare pe langa masina ei.
Imi place sa ma intalnesc cu vecinii mei. We do the small talks and that's fancy these days.

Stii cum e?...

Stii cum e cand esti plecat de acasa? Adica asa, in alt oras-plecat-de-acasa. Si stii cum ti se amplifica toate gandurile si sentimentele fata de cei lasati acasa?..Iti sunt mult mai dragi si apropiati prietenii pe care ii vezi atat de rar acum. Te gandesti la ei cu afectiune si zambete. Si stii, cand se intampla sa te intalnesti acolo unde esti plecat, absolut intamplator, cu cineva drag de acasa, cum ti se zbate inima de trei ori mai repede? Te cuprinde pe loc un sentiment de "acasa", ti-e drag de iti vine sa zburzi intr-un picior de fericire si iti vine sa sari peste lumea dintre, ca sa ajungi sa-ti impartasesti fericirea revederii in loc strain...Esti ca un copil..
Numai ca nu apuci sa, pentru ca ti se intoarce o privire rece dupa doua directionate in alte parti si ti se arunca un "buna" storcit intre buzele stranse de neputinta evitarii..Tine-te bine strans de bar pana ti se albesc incheieturile. Nu s-au rupt picioarele scaunului, e doar forta gandurilor care-ti vin sa mature fericirea aia tampita. Pai, ai uitat? ATAT de repede??
Tine-te bine inca un pic si o sa treaca, aseaza-te mai bine pe scaun si aduna-ti zambetele. Respira. Nu te mai gandii sa-ti dai pumni in cap ca ai plecat de la domnii aia draguti impreuna cu fiii si fiicele lor. E tarziu acum. S-a dus si ambientarea si cheful. Control yourself.. Ha, ce ironie!!!
Respira...O sa te reambientezi corespunzator, o sa dansezi langa boxe ca sa nu-ti auzi gandurile, o sa ignori orice tulburarea a acestei stari. Deci, ia de bea daca tot te tii atat de strans de barul ala.
Pentru restul serii vei invata si lectia aceasta. E important sa retii ca mintea nu se coordoneaza dupa cum ai vrea tu cu sufletul. E timpul sa inveti ca lumea draga ramane lume draga, acasa sau departe de casa, doar daca nu ti-ai varsat supararile. Doar daca nu ai jignit sau mahnit. Doar daca ai ramas tacut. Ca nu e ca si cum ai tipa la un prieten care tipa la tine, caruia ii intorci spatele, care se intoarce cu spatele, care face trei pasi si se intoarce, aproape in acelasi timp cu tine care si tu te-ai intors cu spatele, ca nu e ca si cum te-ai certa cu fetele, ca nu e ca si cum te-ai putea intoarce oricand la oricine. Ca daca esti bun = esti prost, atunci nu ai cum. Important era la acest capitol, sa inveti ca nu poti. Si sa inveti sa nu te mai bucuri niciodata asa de mult cand vezi pe cineva.
Respira...Si retrage-ti parerea de rau pentru lipsa comunicarii...O sa te obisnuiesti si cu asta. Data viitoare va fi mult mai usor.
Important e sa respiri.

Draga lume,

Iti scriu pentru ca am "preluat" ( adica nu i-am cerut voie) formatul brevetat de Mitzy si insusit cu succes de Xenu ( nici ei nu i-am cerut ) . Iti scriu pentru ca pot sa-ti adresez direct tot ce am de zis. Iti scriu pentru ca tu, lume, m-ai facut sa scriu the end-ul celei mai frumoase perioade din viata mea de pana acum. M-ai facut sa-mi doresc sa arunc si sa uit printre cele mai frumoase amintiri din ultimii 5 ani. Ceea ce o sa si fac, pe aceasta cale. Draga lume, iti spun cu multa sinceritate ca nici macar nu voi regreta aceasta uitare. Si ca voi fi cat se poate de dureros de sincera cu mine in cele ce urmeaza....
Draga lume, nu am avut niciodata pretentii sa ma cunosti, intelegi si accepti cu bune si rele. Ca de fapt noi nu suntem chiar prieteni si nu am fost niciodata. Am vrut io sa ma mint ca suntem, dar asta e alta poveste desirata, ca mie imi place asa cateodata sa ma mint singura ca sa vad cat pot merge pe langa drumul adevarului. Pana la urma tot acolo ma intorc, ca ma plictisesc sa ma mint atat de frumos. Frumusetea e, uneori, aducatoare de black-out-uri..A minciunilor frumusete, zic.
Si pentru ca mi-a placut sa ma mint singura, mi-am asumat orice ar fi urmat, cu demnitate. In ochii mei, ca nu conta parerea ta, draga lume. Asa, deci in timpul in care eu am fost indragostita de tine si ma bucuram de lumea pe care mi-o creeasem din minciunele, tu ce faceai? A, aha, mi-am amintit...Pai tu erai fie depresiv si neincrezatoare in fortele si talentele, fie aveai diverse nevoi/probleme de naturi diferite, de la faptul ca nu aveai cu cine sa o arzi aiurea la o bere sau nu aveai bani dar aveai chef de bere, pana la probleme de natura imobiliara. A, si cateodata mai aveai chef sa iesi ca sa agati fete de bani gata, urate si proaste, si nu te puteai duce singur, mai ales daca eu cunosteam victima.
Apropo de problemele tale imobiliare, asta-mi aminteste de episodul ala funny in care eu m-am imbatat voit intr-o seara si te-am tarat din club la tine acasa, unde am intrat prin efractie si te-am violat. Dar de la atata satisfactie m-am gandit sa-ti las si o amintire si ti-am borat in pat. Sau poate asta s-a intamplat pentru ca bausem totusi mai mult decat intentionasem? De emotie bausem, zici? Ce? Aaaa, zici ca nu e asa....Pai cum, ca asa am auzit in targ ca a fost: m-am imbatat, te-am violat si ti-am borat in pat...Draga lume, asa a fost, recunosc, tu nu ai participat cu nimic la acest viol, nici cu vointa nici cu putinta. Tu nu ai baut, tu nu m-ai dus la tine acasa si nu ai facut nicio atmosfera, tu nu te-ai futut. Tu nu vroiai decat sa-ti inlesnesti vanzarea imobiliarelor, ca doar despre asta am vorbit in timp ce eu (imi doream sa ma imbat mai) ma imbatam repede. Da, poti sa zici ca asta era doar asa, un pretext de taina beata, la fel cum pot sa zic si eu ca asta era motivul de fapt. M-am intrebat de atunci ce legatura aveau aceste lucruri, insa in balonasul meu de minciunele roz nu intra varianta asta, asa incat am ignorat bucatica aia de pamant cu totul.
Si da, draga lume, abia acum iti scriu pentru ca abia acum am spart balonul si am iesit din minciunile cu care ma imbratisasem de ceva timp. Stii, de fapt iti multumesc pentru ca tot datorita tie am ajuns aici. Daca nu ai fi aruncat tu cu noroi atat de urat si de josnic, ti-as mai fi vazut eu vreodata fata asta schimonosita de frustrari? Stiam ca te chinuie complexele, dar faceau parte din tine si le priveam cu drag. Daca nu ti-ai fi dorit atat de tare sa iesi in fata usii de biserica, ca cel mai falnic stalp, as fi aflat eu vreodata ca toate calitatile tale sunt inchipuite? Ca de fapt tu-ti doresti sa pari a fi o lume cu un suflet mare si minunat, cand de altfel sufletul tau e mic, mic, mic? Si trist ca dracu'?
Mda, draga lume, ma bucur tare ca ti-am scris. Da, recunosc, am si eu frustrarile mele si ce ma bucur ca tu le-ai scos la suprafata. Da, de fapt iti dai seama ca mi-e necaz de mor ca in timp ce eu te creeam atat de frumos, tu iti ascundeai cu greu hidosenia. Mi-e necaz ca in timp ce ma uitam la tine ca la cel mai om frumos, tu nici macar nu te straduiai prea tare sa-ti ascunzi bulgarii de noroi pe care-i tineai aproape pregatiti. Da, mi-e ciuda pe mine de mor ca m-am inselat.
Dar, lasa, draga lume, acum ti-am scris si am lasat aici tot amarul si necazul. Si am si uitat. Si daca data viitoare cand o sa ne mai intalnim, nu o sa te cunosc, sa nu te miri, eu de fapt am uitat. Am uitat ca nu te-am cunoscut niciodata. Am uitat ca existi. N-ai existat niciodata :)
Draga lume, acum te las, ca ma cheama toate lucrurile frumoase din lumea mea frumoasa sa-mi indulceasca tristetea asta. Asta pe care o am de discutat cu fetele mele, draga lume, ca doar nu credeai ca...Dar asta e o alta poveste, care nu e pentru ochii lumii. Cu care-mi pierdui deja prea mult timp din viata mea.
Hai, draga lume, te-am lasat acum.
Te puuuuup, pa, pa, pa.

De ajutor

Cand nu ai somn noaptea, pentru ca te ha-ha-hai inconstient la telefon ore intregi cu...nimeni, e bine sa asculti de prieteni. E cazul sa nu mai citesti sms-urile primite de la..nimeni si nici sa mai raspunzi. Asculta-ti doar prietenii care te fac curva. Si dubioasa-n comportament. E one way ticket pentru a-ti inceta usor-usor orice inclinatii spre zambete in mijlocul noptii. E cel mai de ajutor pentru a-ti recapata somnul trist de noapte buna, pentru ca atunci cand prietenii te trezesc in fiecare dimineata when you overslept, ai putea macar sa faci eforturi pentru a le menaja parerea despre tine. Ca altfel te vei trezi intr-o zi de miercuri la 10.30, confuza si neintelegand de ce telefonul nu-ti arata niciun apel pierdut....

De basm

Cu punctele de suspensie intuite acolo unde conversatia nu intereseaza scopul si motivul acestui post happy-happy for my friend :)

C: neatza pisi
O.M: sa traiesti pisi
C: pisiiii,ce faci?nu am mai vb cu tine de un secol
O.M: un secol like 100 years pisi? nu-i de mirare ca ai capatat amnezie pisi, au fost totusi doar cateva sapt
O.M: era pe vremea cand inca mai existau concedii parca
C: da pisi,de parca nu ai fi invatat asta cu exagerarile
C: zi-mi ce faci
O.M: hmmmm....
O.M: pai pisi, ce sa zic diverse ca mi -sau intamplat cateva lucruri intre timp
O.M: de ex stii ca ti-am zis ca trebuia sa ma duc in grecia la un var, un botez bla bla
O.M: mi s-a stricat masina pe acolo
O.M: consecinta insa acelei intamplari a fost insa mult mai halucinanta pt mine
O.M: am aflat, ulterior, ca in urma acelui incident si a unei combinatii de imrepjurari am devenit tata
O.M: a fost oarecum socant pisi, insa intre timp m-am obisnuit cu ideea si cabinetele de ginecologie
C: pisi,tu vorbesti serios????ai facut un kinder????CU O GRECOAICA????
C: oau...pisi,nu ai stat degeaba in secolul asta
C: pai,stai,sa-ti zic ce se zice...sa-ti traiasca
O.M: nu nu fata e de-a noastra doar copilul are locatia conceptiei, probabil grecia
O.M: pisi gracias
C: oau....pisi,chiar te faci tatic
O.M: bione s-au mai intamplat diverse alte kestii, maruntisuri
O.M: nu pisi nu e born
C: nunta?
O.M: asta e o intrebare grea pisi
C: ai trecut-o la capitolul maruntisuri?
O.M: nunta nu s-a petrecut inca p[isi
O.M: pai de ce?..pisi,spune sincer...nu vrei fata?
O.M: ba da fata e kiar ok, dar nunta kiar nu era in plan, bine ca nici copilul nu facea parte din vreo strategie
O.M: asa ca au trecut doar cateva sapt de cand am aflat de copil
O.M: cate socuri crezi tu ca suport si io pe unitatea de timp sa fi facut si nunta
O.M: de abia constientizez iminenta evenimentului pisi
O.M: sa luam si noi lucrurile pe rand pisi
O.M: de ex urmatorul pas ar fi sa afle si parinti ei
C: oau....OAU!!!!deci pe bune,imi dau seama cum te-ai simtit tu,daca mie mi se pare atat de soc...
C: auch...
C: parintii ei nu stiu?
C: PISI!!!!! cati ani are fata?????
O.M: 28 pisi, ca altfel daca era sub 18 ai fi aflat cu siguranta mai devreme si as fi cerut consiliere
C: acum spune-mi....hotararea de a pastra bebe a fost de cvomun acord?
O.M: pisi, io cu kestia cu avortul nu sunt de acord, bine nu-s vreun militant din asta antiavort, fiecare face ce vrea, dar eu nu as face asta
O.M: ea iti dai seama ca a fost putin confuza, mai ales ca nu stia cum o sa reactyionez
O.M: ma rog am vb am stabilit ca e exclus avortul si asa a ramas
O.M: imi imaginez cam ce emotii o fi avut cand m-a sunat sa-mi zica ca i-au iesit 2 liniute la testul ala de sarcini
O.M: si-ti dai semaa ca eu habar nu aveam cum e cu testul ala si am reactionat ceva de genul: 2din cate?
O.M: :))
O.M: 2 din 2 cica
O.M: asa ca pe cale de consecinta azi la 5.30 am programare la ginecolog
O.M: pai pana la urma nu e absolut nimic grav pisi un bebe, doar ca a fost surprinzator for me
O.M: hai sa bagam un tutun pisi si vb after, ca inca nu am reusit sa ma las de rahaturile astea, da e musai s-o fac
C: pisi,spune-mi ca esti fericit...spune-mi ca o sa o iubesti pe fata asta, chiar daca acum e doar ok
O.M: no shit?
O.M: da pisi sunt happy acum, adica am fost cred ca deja dupa vreo 10 min dupa ce-am aflat
O.M: ca recunosc ca prima reactie a fost wtf i've just heard
O.M: da apoi m-a pufnit rasul
O.M: iar acu deja ma simt responsabil pisi
C: oau...un bebe...OAU!!!!
O.M: cand zici fata te referi la mama copilului adica? :D
C: da pisi,you know...in ochii mei a sunat a fericire legata de copil dar atat...eventual responsabilitate fata de mama...vreau sa-mi spui cum stau lucrurile de fapt
O.M: da pisi, o iubesc si spre surpriza mea, care de obicei reuseam sa ma plictisesc dupa cateva luni de o relatie, acum nu s-a mai intamplat asa
C: hihihi,asta vroiam sa aud pisi
O.M: kiar ne-am mutat impreuna si vad ca reusim sa si convietuim cu spalat de vase si toate cele
C: pisi...ma bucur atat de mult pt tine..you made my day
C: e asa...oau...e ca un basm
C: exemplele de relatii din jurul meu sunt tare triste....si eu chiar cred ca se poate si altfel
C: asa,ca la tine
C: si chiar ma bucur ca ti se intampla tie, desi suna cam aiurea, stiu ca esti calificat pt meseria de tatic
O.M: pai pisi acu nu-s toate cu happy end, iar cazul meu pare un happy end din filmele americane
O.M: da ti-am zis ca io intodeauna m-am gandit cum ar fi sa vedem continuarea la un film din asta american cand el cu ea raman impreuna la final totally in love
O.M: adica sa-i arate peste 10 ani pisi, sa vedem atunci cum stau lucrurile
.................................................................................................................................................
Si deci, da, se poate si altfel :)

Blogul meu cel depresiv

Mi se zice ca e cica cel mai depresiv blog ever. Ca ma innec in tristeti inchipuite de ceva timp incoace, abordand fata prelung-livida, privirea pierduta si oftatul a paguba. Ca de fapt nu am motive sa fiu nici trista si nici depresiva. Ca ar trebui sa ma bucur de lucruri ce nu au nicio valoare personala, dar sunt somehow niste realizari fata de propria-mi viata. A, si ca trebuie sa ma mai si hotarasc ce vreau, gasind motivatia pentru asta ( pentru hotarare as in..) pentru ca in timp real sa si fac ceva in directia hotarata...
Eu zic asa:
Ca o fi cel mai depresiv blog ever, ma doare la bascheti. Il scriu pentru ochii si amintirea proprie. Da, este adevarat ca e in spatiul asta declamat public si la nasul oricui, dar la fel de la indemana oricui este sa nu-l citeasca, fiind lipsit de interes pentru orice alta creatura. Alta decat je.
Ca tristetile mele nu sunt inchipuite. Si nici bolile :D ( alea de cap cred ca pot fi certificate oricand de orice comisie ). Ca eu de fapt nu sunt o persoana trista. Deloc. Dar sunt momente in care ma simt mai "ratacita" si mai puerila si mai cu chef de intrebari fata de mine si in care imi asum pe deplin tristetile. Mi le asum ca atare, ca pe niste momente care vin si trec. Motivele sunt putin importante in context. Tristetile fiecaruia sunt extrem de subiective. Iar bolile sunt doar ingrijorari, responsabilitati fata de mine. Ca nu fac prea multe in sensul de a-mi alunga ingrijorarile, este adevarat. Dar atunci ar insemna ca as fi cu adevarat responsabila fata de mine. Which i'm not yet.
Ca nu beau prea mult in weekend-uri. Daca eu nu vreau sa ma invinovatesc pentru aceste mici bucurii, pe care le cunosc de-a lungul timpului a-mi fi benefice la stari, nu inteleg de ce ar putea altii sa ma traga de atentie.
Ca stiu sa ma bucur pentru lucruri marunte. Stiu ca pot sa fac orice vreau eu. Asta nu inseamna ca o sa consider ca am facut cine-stie-ce doar pentru a avea motive de joy.
Si mai zic si ca stiu ca eu in varianta depre nu sunt cea mai buna varianta a mea. O varianta muuult mai buna si mai productiva e aia happy me. Stiu.
Doar ca am voie si nevoie la momentele astea, pentru ca altfel n-as putea sa-mi refac my inner me, partea aia tulburata de "uitatul la propria viata ca la un film la tv, fara sa poti sa te avertizezi" ( cu drepturi de autor la Mitzy).
A, si mai zic asa: ca stiu ce vreau :) Ca vreau sa traiesc. Si o sa aflu eu pana la urma si harta mai fara de ceata. A little bit of time is all i need :)

Colorate si uitate

A fost cred prima oara. Cand mi-am dorit sa pot purta o imagine intr-o fotografie, asa cum am vazut-o eu. Am ramas de-a lungul timpului fidela teoriei conform careia i take a picture with my soul, and i keep it in my heart ( dezvoltata de altfel aceasta teorie cu maria, dintr-o replica de film, you know). Si nu mi-am dorit prea tare sa fac poze, momentele importante le-am purtat intotdeauna intiparite in mine.
Pana azi, cand mi-as fi dorit tare sa fac o poza cu acele culori, in acele lumini. Mi s-a facut frica, gandindu-ma cate oare astfel de momente am uitat. Cate culori si lumini am pierdut. Mi s-a facut frica, pentru o secunda mi-a fugit pamantul de sub picioare. In urmatorii pasi am avut mii de ganduri incoerente care cautau cu disperare momentele potential uitate si pierdute. Mi-au revenit imagini cu locuri. Cu marea. Cu teii. Cu o terasa. Cu un caine. Cu o strada si un trotuar. Cu plaja. Cu strazile. Cu oamenii importanti mie...Si treptat mi-am dat seama ca desi probabil am uitat la fel de multe, imaginile mai mult sau mai putin prafuite din mintea mea fac o imagine coerenta. Si acum stiu cum ar arata colajul vietii mele de pana acum...
Si asta pentru ca m-a izbit intr-o zi plouata de octombrie. Cu doar o raza de soare, cativa nori si niste frunze frumos colorate...

Cam artista, zice..

cand se lasa cu drum lung. deci asa, artista ma vezi tu. asta nefiind nici pe departe vreun pui de compliment in contextul relatiilor ce le impartim. si de n-ar fi profesionale, tot n-ar fi vreo calitate. dar desigur ca stii asta. sa vezi tu daca ma hotarasc cu adevarat sa devin artista. te va pocni asa de tare boemia-mi, ca o sa te mai trezesti doar cand mi-oi juca rolul pana la capat.

3, 2, 1...

Povestea doar cu priviri. Fara intrebari. Cu intamplari intamplatoare. Cu zambete. Fara de care in urmatoarele trei saptamani imi voi plictisi groaznic timpul liber si pierdut pe caile lui bachus.

Exista sau In gatii ma-tii

niste lucruri absolut innebunitoare in jurul meu. Care nu-mi dau voie la liniste. Ma rog, la cautarea ei macar...Nu neaparat in ordinea de pe tricou, ar fi asa:
- mizeria. Din casa, in principiu. Aici intra si dezordinea aferenta, din toate locurile unde se aglomereaza neorganizat diverse nimicuri fara vreo categorie. Sunt insomniaca, nu pot sa citesc, sa gandesc, sa nimic. Ma deprima/enerveaza instant ca nescafe-ul. Urasc din adancul sufletului meu praful ala care nu dispare niciodata, ci doar se inmulteste. Cu atat mai mult acum, cand se si lucreaza in geamu' meu. Praful se adauga la par. Sau invers...Par de mate isterice. Pe canapea, in baie, in bucatarie, pe covor, pe haine, in pat, in aspirator, in calculator, in gat, in gura, in suflet.............. AAAAARRGHHHH!!!! ( asta a fost urletul de neputiinta pe care NU l-am eliberat la momentul de apogeu cu litiera in chiuveta cu vase din bucatarie...). Pot sa accept ca sunt maniaca in privinta curateniei ( which i'm not), dar nu pot sa accept ca sunt nebuna pentru ca m-a deranjat ca s-au pisat matele in chiuveta de la bucatarie...
- banii. Sau lipsa lor. Partial, adevarat. Cand am nevoie, as in for real ( nu intra in aceasta categorie banii de distractii si baut :D ), nu sunt. Cand sunt, ii arunc aiurea fara cap. Cica n-as fi organizata. Sau matura. Dar, vezi, am ajuns la punctul in care mi se face rascruce la orizont. Daca ar fi putini, m-as mai intelege ca nu ma ajung. Dar nu sunt tocmai. Si de aia puterea mea de a ma pricepe se termina acolo unde incepe negura portofelului. In cele mai nasoale momente....
- prostia. Nu a mea*, ci a celor din jurul meu. Mai ales la birou. Profesional vorbind, prostia ma scoate din minti. Pentru ca este asociata cu neprofesionalism, of course, cu consecinte muncitoresti pentru timpul si nervii mei. Iar in afara biroului, de prea putine ori in ultimul timp, am dispozitia necesara sa fac mistouri pe tema asta. Pur si simplu ma enerveaza oamenii prosti de imi vine sa-mi smulg parul din cap..
Nu stiu daca m-am impins in categoria oamenilor care doar se plang, insa lately descopar ca aceasta personalitate a mea iese din ce in ce mai la suprafata. Personalitatea maniaca, zic...Mi se mai ingramadesc in minte urmatoarele:
- articolele/emisiunile despre consumul de alcool. Adica pe bune, ma simt acuzata la fiecare dintre ele ca beau prea mult/prea des. Fuck you, lasa-ma sa traiesc cu inconstienta mea sociala. Semn de alcoolica, zici? Ce? Deci acu, hai, pe bune. Nu ma intereseaza. Nu-mi spune ca beau prea mult. Eu cred ca beau prea putin. Si atata timp cat ma sustine ficatul, o sa continui sa cred asta.
- legalizarea drogurilor usoare si a prostitutiei. Nu ma intereseaza. Nu mai vorbiti atat despre ceva ce nu o sa se intample in vietile nostre de consumatori ilegali.
- alegerile. Deci hai, sictir. NU ma intereseaza.
Si ar mai fi. Imi ia cate o respiratie sa-mi vina altele si altele...Dar mai bine lasa. Sa nu ma mai plang pentru ca in mintea-mi cea maniaca in acelasi timp curg si gandurile anti. Adica de ce-ar/as trebui/putea sa fac pentru a indeparta aceste mici obsesii. Si ma oboseste crunt numai gandul la efortul pe care ar trebui sa-l depun ca sa fac ceva. Nu apuc sa fac, deci, pentru ca sunt prea obosita. De la atata gandit... :D
Asa ca raman la injurat, clasica rezolvare a nervilor de moment. In lipsa de alte rezolvari de moment. Ca daca le-as rezolva for good, eu cu ce naiba mi-as mai ocupa mintea?!??
*Tin sa precizez ca io cu prostia mea ma impac destul de bine, traim impreuna in armonie si buna intelegere.

Si care-i legatura?

Fara titlu de introducere, in continuarea planurilor de yuppy din postul anterior, am avut o seara de vineri minunata. Beata si dansata pana la zori. Fara intalniri ce dau depresii post. Minunata. Am avut si micul dejun din zori, singura si fericita. Si zambitoare. Am avut si we plouat de dupa. Si conversatia sms-ista cea incoerenta, la cafeaua de dupa somnul cel odihnitor. Linistita. Cu filme si emotii. Cu carti. Cu somn. Cu plimbat prin ploaie. Cu cafeaua cea imensa si rochii. Cu somn si bad pisi...
Si saptamana si-a inceput in forta depresia de octombrie, cu o respectabila zi de luni de tot cacatul. Depresia financiara fara de iesire. Idei pre canceroase. Messenger-ul cel plin de scuze. De degeaba. Vizita cea nu chiar dorita de obligatia la cazare. Macar a venit cu o sticla de J&B. Din care speram sa ramana peste saptamana. Care s-a scurs in trei ore de discutii aiurea. In patru persoane cu doua puncte de vedere. Bye-bye J&B. La dracu, vreo trei ore de somn. Suficient cat sa visez sfarsitul lumii (care s-a petrecut in loc frumos cu soare si mare si papa bun si care-apoi a fost ingropata in zapada gri, da??) si pe bad pisi vorbindu-ne, certandu-ne chiar, pentru ca noi insesnsibilele nu o credeam ca este indragostita...Oau..Ceasul nemilos a omorat visul asta care devenise chiar fun de cand o aveam si pe maria prin preajma. Tremurul mainilor si ochii inlacrimati spuneau multe despre concertul obosit din mintea mea...
Urmeaza continuarea zilei cu un somn adanc. Si probabil, depresia isi va continua nestingherita cursul lui octombrie. Asteptam fantomele acestei luni cu interes disimulat. Pentru ca de fapt nu conteaza.
Motto-ul cel sacaitor e de mare actualitate: "don't fight it, embrace it"..And so i shall..
Si daca ma scap de depresia portofelului, sunt aproape sigura ca voi reusi chiar sa fac din luna asta o imbratisare buna. De free, of course....
I'm tired or just getting old and nasty?